Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 4 noiembrie 2010

Am avut, ieri, o întâlnire cu Excelenţa Sa Mario Cospito, ambasadorul Italiei la Bucureşti. Discuţia a durat aproape o oră şi a atins opt puncte despre care voi reveni cu amănunte. Cele mai importante dintre acestea au fost: apropiata vizită la Bucureşti a președintelui Camerei Deputaților din Italia, Gianfranco Fini; expoziţia “De la emigrare la integrare”, la al cărei vernisaj, pe 10 noiembrie, domnul ambasador va fi prezent; manifestările avute în proiect de Ambasadă pentru 2011, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la unificarea Italiei; vizita domnului ambasador în comuna tulceană Greci, în ziua de Santa Lucia, pe 13 decembrie.
De asemenea, am mai discutat despre fondurile pe care le-am obţinut pentru bisericile din Bucureşti, Craiova şi Greci, ca şi pentru Liceul “Dante Alighieri” din Bucureşti. Domnul ambasador a apreciat sprijinul acordat comunităţii italiene, cu atât mai mult cu cât astfel de finanţări sunt foarte greu de obţinut în această perioadă de criză.

Reclame

Read Full Post »

Ca în fiecare an, pe 4 noiembrie, astăzi am adus un omagiu soldaţilor italieni care au murit pentru patrie pe teritoriul României, în timpul primului război mondial. S-a adunat multă lume la Monumentul Eroilor din Cimitirul Militar Italian. Au fost atât oameni de rând, cât şi oficialităţi, care au participat la o ceremonie foarte frumoasă, deschisă de alocuţiunea domnului ambasador Mario Cospito.
A urmat procesiunea depunerii coroanelor de flori. Asociaţia Italienilor din România a depus o coroană de garoafe verzi, albe şi roşii, culori care se regăsesc pe steagul Italiei.
Mă bucur să văd că, de la an la an, participarea la această ceremonie este tot mai consistentă, semn că lumea nu uită de faptele de vitejie o dată cu trecerea timpului, ci, din contră, le preţuieşte din ce în ce mai mult.

Read Full Post »