Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Iunie 2013

mircea_grosaruAm participat, alături de Excelenţa Sa Diego Brasioli, ambasadorul Italiei la Bucureşti, la emisiunea „Investiţi în România”, transmisă pe TVR Internaţional la data de 5 iunie. Emisiunea a avut ca temă proiectele sociale ale oamenilor de afaceri italieni din ţara noastră.

S-a discutat, în primul rând, despre relaţia specială care există între România şi Italia, favorizată, în opinia mea, de spiritul asemănător al celor două popoare. După Revoluţia din 1989 s-a petrecut un fenomen extraordinar, o apropiere imediată dintre România şi Italia. Cum s-au deschis graniţele, primii români au mers în Italia. De asemenea, primii investitori străini în România au fost italienii. Desigur, au mai existat şi momente tensionate, cauzate de excepţii, dar atunci s-a intervenit la nivel politic şi s-a rezolvat imediat.
Apropo de politică, a fost comentată şi declaraţia comisarului UE Günther Oettinger, potrivit căruia România, Italia şi Bulgaria ar fi ţări neguvernabile. Sunt convins că Oettinger şi-a exprimat un punct de vedere personal, dar trebuie să remarcăm un lucru: România, Italia şi Bulgaria au gestionat mai bine criza economică decât alte ţări, precum Grecia, Cipru, Spania şi Portugalia, care se confruntă şi în prezent cu probleme majore.

Colaborarea care există între România şi Italia reprezintă un exemplu de relaţie bilaterală. În grupul minorităţilor naţionale din Parlamentul României suntem 18 minorităţi total diferite. Poate tocmai de aceea colaborăm atât de bine. În acelaşi timp, fiecare dintre celelalte minorităţi reprezintă un exemplu pentru noi. Concret: pentru că unele etnii puteau învăţa în şcoli în limba maternă, am conceput un proiect a cărui finalitate a fost reintroducerea, după aproape 60 de ani, a studiului în limba italiană ca limbă maternă la Liceul „Dante Alighieri” din Bucureşti. Iniţial, proiectul nostru a fost privit cu scepticism, dar iată că, după 8 ani, „Dante Alighieri” a ajuns liceul cel mai căutat din ţară, nu doar din Bucureşti, cu o medie de 4,3 cereri pe loc. Au trebuit create patru clase pregătitoare, nu una, cum era prevăzut iniţial.

Copiii vor să înveţe limba italiană. Şcoala este unul dintre sectoarele în care am investit foarte mult. Asociaţia Italienilor din România – RO.AS.IT. a investit în tineret, în ceea ce va fi.

Anunțuri

Read Full Post »