Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘convietuiri’

convietuiriAm fost invitat, ieri, în studioul TVR, de unde s-a transmis o ediţie a emisiunii „Convieţuiri” dedicată, printre altele, activităţilor recente ale Asociaţiei Italienilor din România – RO.AS.IT.
Am vorbit mai întâi despre festivalul intercultural „Confluenţe”, un festival care creşte de la un an la altul şi care arată faptul că minorităţile naţionale sunt foarte unite. Acest eveniment, care a ajuns deja la a treia ediţie, este apreciat nu numai de etnici, ci şi de populaţia majoritară. Minorităţile naţionale sunt factori constitutivi ai statului şi ai poporului român. Au contribuit la cultura şi la tradiţiile româneşti. Noi ne mândrim cu ansamblul de dansuri tradiţionale „Siamo di nuovo insieme”, care este foarte apreciat la Bucureşti şi peste tot unde ne reprezintă. Am evoluat şi din punctul de vedere al costumelor. La început, aveam doar din regiunea Friuli – Veneţia, de unde provin mulţi etnici. Acum, avem costume reprezentative din mai multe zone ale Italiei.

Un alt subiect de discuţie a fost conferinţa internaţională „Minorităţile naţionale în strategia europeană. Studiu de caz: italienii din România”, care avusese loc cu numai o zi înainte, la Palatul Parlamentului. Am organizat acest eveniment, împreună cu Departamentul pentru Relaţii Intertnice şi cu Institutul Democraţilor Europeni, pentru că am vrut să arătăm că activitatea noastră nu se limitează la aria culturală. Am strâns laolaltă politicul, şcoala, biserica, administraţia, instituţii ale statului român şi italian, mediul de afaceri. Consider că şcoala, introducerea predării în limba italiană maternă, este cea mai mare reuşită a noastră. Din acest an, avem acoperite toate clasele, începând cu cea pregătitoare. De asemenea, anul acesta avem avem trei studenţi italieni admişi bursieri la Secţia de Limbă şi Literatură Italiană din Universitatea Bucureşti.

Un alt eveniment important pentru RO.AS.IT. a fost vernisarea, la Geneva, a expoziţiei „De la emigrare la intergrare”. Am rămas impresionat pentru că au fost foarte mulţi vizitatori. În Europa se ştia mai puţin despre emigraţia italiană în România.
Întotdeauna există loc de mai bine şi vrem să facem din ce în ce mai mult, mai ales că avem alături de noi reprezentanţii Guvernului României, care ne-au acordat mereu un sprijin important.

CLICK AICI pentru vizionarea emisiunii.

Anunțuri

Read Full Post »

convietuiri

Am fost invitat, ieri, la emisiunea „Convieţuiri” de pe TVR1. Vreau să le mulţumesc celor de la postul public de televiziune şi să îi felicit pentru modul în care au structurat materialele despre minoritatea italiană din România. În aproximativ douăzeci de minute, telespectatorii au avut prilejul să afle informaţii relevante despre istoria comunităţii etnicilor italieni de aici, despre activităţile prezente ale Asociaţiei Italienilor din România şi despre proiectele viitoare.
Segmentul de emisiune dedicat nouă a debutat cu un reportaj despre lansarea, la Râmnicu Vâlcea, a cărţii-album „Italienii din România. O istorie în imagini”. Am amintit, apoi, povestea realizării acestui album, aflată într-o legătură strânsă cu faptul că nu există judeţ din România în care să nu se fi declarat etnici italieni la recensământul din toamna lui 2011. Am vorbit despre comunităţile de etnici italieni din Tulcea, Vâlcea, Suceava etc. Despre venirea primilor italieni pe teritoriul României şi îndeletnicirile acestora.
Foarte important, în opinia mea, a fost subiectul învăţământului în limba italiană. Reintroducerea învăţământului în limba maternă italiană la Liceul Teoretic „Dante Alighieri” este una dintre marile realizări ale noastre. De altfel, „Dante Alighieri” a fost cea mai căutată şcoală pentru înscrierea în clasa pregătitoare (2,80 elevi/loc).
Am avut prilejul să prezint cele două publicaţii ale RO.AS.IT., „Siamo di nuovo insieme” şi „Piazza Romana”, şi am anunţat, în premieră, că avem în proiect, împreună cu Institutul Italian de Cultură din Bucureşti, organizarea la Bucureşti a Carnavalului măştilor Veneţia – Bucureşti, în luna februarie a anului viitor.

CLICK AICI pentru emisiunea înregistrată.

Read Full Post »