Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘risk management’

DSC_5330Am participat, ieri, la o conferinţă pe tema Risk Managementului în finanţarea companiilor româneşti, organizată de BusinessMark şi Legal Magazin, în parteneriat cu Ministerul Economiei. După ce antevorbitorii mei, în speţă domnii Varujan Vosganian şi Cristian Pârvan, s-au referit la economie în general şi, respectiv, la mediul de afaceri, am considerat că era benefic pentru discuţii să restrâng şi mai mult cadrul. M-am referit la situaţia economică a oamenilor „de rând”.
Am vorbit, aşadar, despre Legea falimentului persoanelor fizice, care ar putea să treacă prin Parlament şi să fie adoptată în cel puţin un an de acum înainte, realist vorbind. Principalele obstacole sunt legate de poziţia Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, care au dat un „nu” pentru acest proiect de lege. Asociaţia Română a Băncilor le-a trimis o scrisoare prin care le-a atras atenţia că nu este momentul potrivit pentru a fi adoptată Legea falimentului persoanelor fizice şi aceste instituţii au venit cu o poziţie oficială în care au spus că nu este cazul să ne gândim la adoptarea ei.
Sunt convins, însă, că este momentul apariţiei unei asemenea legi. Vom trimite o scrisoare oficială Băncii Naţionale de la Camera Deputaţilor, în care vom solicita să ni se transmită nişte date oficiale ale Băncii Naţionale, pentru că vrem să ştim câte sunt persoanele din România care au datorii mai mari de 10.000 de euro la bănci şi pe care nu le-au achitat. În funcţie de răspunsul lor, o să ştim acum câţi potenţiali clienţi la falimentul persoanelor fizice avem ca să putem să facem o previziune şi pentru instanţă, pentru că se aglomerează instanţele de judecată.

Read Full Post »