Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘stabilitate politică’

După ce nu demult Guvernul şi-a schimbat o bună parte din miniştri cu alţii, pe ideea că toţi sunt parlamentari, deputaţi sau senatori, ieri, unul dintre miniştri şi-a dat demisia, fiind înlocuit tot de un parlamentar, senator, pe aceeaşi idee.
Remanierea şi demisiile unora au fost consecinţele presiunilor sociale, urmare a înrăutăţirii vieţii, a scumpirilor în urma creşterii TVA, a multor altele şi mai ales a concedierilor ce cresc pe zi ce trece.
Presiunea maselor devine din ce în ce mai mare, acum, în preajma sosirii iernii şi urmare a altor măsuri ce vor trebui operate în vederea realizării celor promise Fondului Monetar Internaţional şi Uniunii Europene.
Este greu a prezice ceea ce se poate întâmpla în viitorul apropiat din punct de vedere politic, întrucât opoziţia nu va renunţa nici la moţiunea de cenzură şi nici la alte forme de protest împotriva actualului cabinet, iar de această dată au sprijinul nemijlocit al cetăţenilor.
De cealaltă parte, actuala coaliţie nu mai beneficiază de sprijin popular, iar sloganul cu care au condus România: „ne întoarcem la popor” nu se mai potriveşte precum un an în urmă. A rămas doar o aritmetică parlamentară, care şi aceasta este fragilă, dovada fiind scandalul declanşat de Legea pensiilor.
Şi totuşi România are nevoie de soluţii.
Soluţiile par a fi tot de natură politică, deoarece în nici o ţară a Uniunii Europene şi nici un specialist în economie din Europa nu a găsit „soluţia magică” a crizei.
Ne aşteptăm în continuare la frământări ale clasei politice, la lupta pe proiecte politice, singurele care ne pot îndrepta spre ieşirea din impas, pentru că apoi soluţiile se vor găsi.
Ceea ce lipseşte se pare la ora actuală este încrederea.
Încrederea în clasa politică ce îşi asumă perioada următoare se pare că este şi soluţia momentului, soluţie care îi va determina pe cetăţeni de a reîncepe cu încredere să muncească pentru a găsi la rândul lor soluţii.
Temperamentul poporului român mă face să cred că aceştia îşi vor recăpăta încrederea în forţele proprii, iar România va redeveni ceea ce cu toţii sperăm, o ţară cu adevărat europeană, pentru că putem !

Vă mulţumesc

28 sept. 2009
Dep. Mircea GROSARU

Reclame

Read Full Post »